Un metru patrat de apartament nou costa, in Timisoara, 1.179 de euro, la finalul lunii martie 2018, potrivit unei analize realizate de catre compania noastra. Evolutia preturilor pe segmentul apartamentelor noi a fost una crescatoare in primele trei luni ale acestui an, in conditiile in care, la finalul anului trecut, tendinta a fost una usor descrescatoare. Ce se va intampla in acest an cu preturile apartamentelor noi din orasul de pe Bega?

Pretul mediu al apartamentelor din Timisoara a scazut cu 0,6%, in cursul lunii noiembrie 2017, iar apartamentele noi s-au ieftinit cu 0,1%. In consecinta, pretul mediu al metrului patrat util scazuse, la inceput de decembrie, de la 1.140 la 1.133 de euro.

In luna ianuarie 2018 preturile au reintrat pe un trend crescator, un metru patrat de apartament nou ajungand sa coste 1.144 de euro, iar la finalul lunii martie pretul crescuse pana la 1.176 de euro. Procentual, cresterea din primele trei luni ale anului in curs a fost de 3,06%.

In ceea ce priveste preturile apartamentelor noi, ne putem astepta la o perioada de crestere temperata a preturilor locuintelor din Romania, o crestere anuala de preturi de cel mult 6-8% , o perioada mai calma pe piata imobiliara, atat din tara cat si la nivel european, avand in vedere faptul ca multi cumparatori asteapta sa vada cum vor evolua ratele de schimb si nivelul ratelor dobanzii. Anul trecut, preturile pe segmentul locuintelor noi din Timisoara au crescut cu 10%”, explica colega noastra Daniela Huma, broker imobiliar.

Principalii factori care pot influenta, in acest an, cresterea si scaderea preturilor apartamentelor noi sunt stocul de unitati noi locative livrate in piata precum si nivelul cererii care poate fi influentat de accesibilitatea produselor bancare.

Cerere mai mare decat oferta pentru apartamentele noi

In anul 2017, cererea de apartamente a fost mai mare decat oferta si aceasta a fost principala cauza a cresterii preturilor locuintelor. Anul trecut au fost scoase pe piata timisoreana aproximativ 1.000 de unitati locative noi. Numarul a fost insuficient, astfel ca majoritatea apartamentelor a fost contractata inainte de receptia finala.

In acest an, planurile dezvoltatorilor imobiliari timisoreni prevad livrarea a 1.800 de unitati locative noi in Timisoara si zonele periurbane, numarul in continuare este insuficient pentru cererea existenta, in mare parte si din cauza relocarii in orasul nostru a locuitorilor din cinci judete invecinate: Mehedinti, Caras-Severin, Hunedoara, Gorj, Arad, ca urmare a solicitarii mari de locuri de munca”, mai spune Daniela Huma.

Finantarea prin Prima Casa pierde teren

In ceea ce priveste modalitatile de finantare folosite in primele luni ale anului 2018, ele sunt aceleasi ca si in anul precedent, potrivit analizei realizate de catre noi: cea mai mare pondere revine finantarii prin programul guvernamental Prima Casa, apoi urmeaza creditul ipotecar si mai putin prin rate direct de la dezvoltator.

Anul acesta avem o crestere semnificativa a ROBOR-ului, o crestere a monedei europene, iar bugetul pentru programul Prima Casa a scazut cu 20%. Astfel, anul acesta vor fi mai putini cei care isi vor cumpara o locuinta prin programul Prima Casa, bugetul fiind diminuat de la 2,5 miliarde de lei, cat a fost in 2017, la doua miliarde in 2018.

Fondurile asigura doar 20.000 de locuinte, cu 5.000 mai putine decat anul trecut. Intarzierea demararii programului de creditare Prima Casa si teama de a nu ajunge sa obtina finantarea prin acest program a facut ca inceputul de an sa demareze cu achizitii finantate cu preponderenta prin credit ipotecar, care ofera garantia finantarii in termen mai scurt, de maximum o luna, si totodata posibilitatea ocuparii rapide a locuintei”, explica Daniela Huma.

Plata unei locuinte in rate direct la dezvoltator pare o solutie atractiva pentru cumparatorii care nu vor sa se imprumute pe 25-30 de ani, insa nu este accesibila oricui din cauza avansului consistent si a ratelor lunare care pot sa depaseasca 1.000 de euro, potrivit Danielei Huma, care adauga ca inceputul acestui an se arata a fi unul prielnic pentru achizitia de apartamente noi.

Trendul despre care se vorbeste acum pe piata imobiliara este ca investitiile in proiectele rezidentiale vor creste, fiind incurajate de o cerere tot mai mare de achizitii de apartamente in scopul investitiilor. In ultimii ani, clientii care investesc in imobile noi nu mai au in vedere revanzarea in profit sau doar destinatia de locuinta, ci închirierea. Prin închirierea imobilelor noi care ofera clientilor un confort sporit, investitorul are posibilitatea incasarii unor chirii substantiale fata de cele de la imobilele vechi, investitia avand o rata de rentabilitate mai mare decat produsele bancare clasice”, declara Daniela Huma.

Care sunt perspectivele pietei rezidentiale din Timisoara?

Desi Timisoara nu s-a aflat in prima parte a clasamentului numarului de locuinte in constructie care au fost livrate beneficiarilor in 2017 si nu a avansat nici in 2018 din acest punct de vedere – piata a fost si este dominata de Bucuresti si Ilfov, unde se lucreaza la jumatate dintre cele 25.000 de unitati locative, aflate in constructie, urmata de Cluj care bate de departe Timisoara, cu peste 4.200 de locuinte, fata de cele aproximativ 1.000 din orasul de pe Bega –, cererea pentru locuinte noi este in continua crestere.

In 2009, doar 4% din tranzactiile imobiliare aveau ca obiect locuintele noi. Azi putem vorbi de locuinte noi intr-un procent de 58% din tranzactii si de o crestere a calitatii spatiului locativ. Din pacate, in acest moment, asistam la niste turbulente in domeniul imobiliar – cresterea ROBOR, cresterea cursului euro/leu – care afecteaza piata. Pe piata timisoreana insa, cererea de locuinte noi este in continua crestere, in mare parte si datorita conceptului «smart-city», care ofera cartiere de locuinte de o calitate si confort urban ridicat, in zone noi ale orasului, pe baza unei noi sistematizari urbane. Astfel, pe un teren se construieste nu numai un ansamblu de locuinte ci si o infrastructura, o retea sanitara, educationala, culturala”, conchide Daniela Huma, broker imobiliar.