07 April 2022

Echipa noastră a participat la cea de-a patra ediție a Târgului Imobiliar Timișoara TIT 2022

Eugene Estate, agenție imobiliară recunoscută în mediul național,  cu peste 20 de ani experiență, axată pe furnizarea unei game complete de servicii, s-a aflat printre participanții expozanți în cadrul celei de-a patra ediții a Târgului Imobiliar Timișoara TIT.
Considerăm că participarea noastră, alături de subiecții principali din sfera investițiilor imobiliare sau ai dezvoltărilor rezidențiale, va contribui în mod benefic la conturarea unor viitoare strategii de piață, ținând cont de pulsul real al consumatorilor care au vizitat pe parcursul celor trei zile, oferta târgului. S-a simțit în mod autentic  creșterea nevoii de cumpărare, transformarea și modificarea unor tendințe în comportamentul clientului, augmentarea necesității de spațiu, formate noi de locuit, design modern, dar fără a exclude clasicul, optarea pentru facilități complete. S-au prezentat potențiali clienți, consumatori cu interes clar de tranzacționare, iar multitudinea cererilor pe care le-a completat echipa Eugene Estate, demonstrează succesul real al evenimentului.
Oferta noastră a avut ca piesă centrală, o clădire din patrimoniul istoric al Timișoarei, Palatul Albert Schott, proiectat de către arh. Martin Gemeinhardt între 1911-1913. Construit în stil Art Nouveau, fiind prima clădire cu trei etaje din Iosefin, construcția rămâne una impunătoare și impresionează prin elementele sale arhitecturale. Astăzi, după o atentă restaurare și amplă activitate de modernizare, Palatul revine în atenția pasionaților de arhitectură, tradiție, design și inovație, fiind deschis vânzării. 
Pe toată perioada desfășurării Târgului Imobiliar Timișoara TIT – ediția IV, în 1-3 Aprilie 2022, echipa Eugene Estate a prezentat oferte adaptabile cerințelor vizitatorilor, consultanții noștri punându-le la dispoziție cele mai noi și eficiente propuneri de investiție în domeniul imobiliar. Am fost pregătiți să venim în sprijinul celor care ne-au abordat, nu numai cu oferte speciale ale imobilelor din portofoliu, dar și cu variante de creditare și modalități de design interior, oferite prin colaboratorii noștri. 
S-au stabilit contacte și s-au programat vizionări, iar interesul potențialilor clienți pentru  achiziții imobiliare, pare a fi din ce in ce mai intens și rafinat. 
Față de edițiile anterioare, au participat mai mulți dezvoltatori, expozanții venind cu oferte mai flexibile și variate.  Suntem încântați de nota optimistă și profesionalismul organizatorilor, care după o perioadă de incertitudine și interdicții cauzate de ambientul mondial al pandemiei, au reușit să  reunească profesioniști din domeniul real estate, pentru a transmite celor care au nevoie de o casă nouă sau o investiție, mesajul potrivit, informațiile de care aceștia le necesită, demonstrând că, împreună vom reuși să construim o piață  imobiliară transparentă, orientată spre viitor și în strictă concordanță cu noile cerințe. 
Acum, la închiderea porților evenimentului, privim cu optimism și motivare spre ceea ce avem de făcut în continuare, spre redimensionarea și configurarea unor direcții noi în strategia de piață, implementarea unor noi colaborări, fiind încrezători că putem oferi produse de calitate, servicii prompte și complete, alături de echipa noastră.
Mulțumim organizatorilor pentru șansa de a ne afla în mijlocul evenimentelor din acest sfârșit de săptămână, pentru suportul oferit, declarându-ne toată disponibilitatea și intenția de a participa la edițiile viitoare.